Primii pasi la patinoar, versiune actualizata…

Detalii
Comentarii
Galerie foto

Au trecut vreo 17 ani de cand am facut ultimii pasi pe patine. Lucru despre care am scris. Interesanta este insa puterea omului de a reveni si de a reincerca. Sa concretizam vorbele tocmai scrise, care suna un pic a vorbe mari: vineri, 9.03.2012, dupa o pauza competitionala de aproximativ 17 ani, am fost din nou la patinoar. E vorba de patinoarul de sub Tampa, patinoar redat brasovenilor de catre Consiliul Judetean Brasov (vezi foto). Nu am zis-o eu, asa scrie.

Intrarea 5 lei (intrarea gratuita pentru elevi si studenti, ceea ce nu mai este cazul pentru mine), inchiriat de patine 5 lei.

Serii de cate o ora jumatate. De ce am avut nevoie de patine inchiriate? Pentru simplul motiv ca patinele pe care le-am scos de la naftalina erau model de acum 20 de ani. Intre timp, patinele au mai evoluat ca tehnologie. Se poarta astfel patina cu gheata dura, ca la clapar, care ii permite gleznei sa stea la locul ei. Asa ca am lasat frumoasele patine oldies acasa si am inchiriat niste patine albastre, numarul 36. Le-am incaltat ca pe clapar, fata de care s-au dovedit a fi mult mai usoare. Am parcurs agale cei 5 pasi pana pe gheata si iata-ma. Vin! Bine, ar fi trebuit sa strig: pazea, ca vin. Hai sa o luam cu inceputul: in primul rand gheata e foarte … alunecoasa. Suna cumva a pleonasm? Bine, dar gheata chiar e suspect de alunecoasa. Am simtit asta in timp ce picioarele mele o luau la fuga si nu aveau aceeasi directie. Am incercat sa fac cativa pasi. Sina patinei imi tot aluneca in spate, iar senzatia era de a cadea in fata. Acuma, nu stiu daca m-as fi oprit in genunchi sau direct in cap pe gheata.

Apropo, la patinaj de ce nu se poarta casti de protectie?

Mi se pare mult mai periculos decat la schi. Plus ca acolo, daca e sa pici, pici pe zapada. In fine. Nu a mers cu pasii mei care aratau a moon walk intr-o versiune patetica. Nu-i bai. Perseveram. O alta idée a fost sa ma tin cu mana de mantinela si sa imi fac vant pe gheata. Am reusit astfel sa parcurg cativa metri. Si mi-am schimbat tendinta de a cadea. Acum aveam senzatia ca picioarele mele sunt trase de o ata, tot asa, unul dupa altul si ca eu urma sa cad pe spate. Mda. Tot am facut o schimbare. Dupa alti cativa metri m-am oprit. Ma uitam la domnisoarele gratioase care mergeau cu fata, apoi cu spatele si incercau si sa faca o pirueta. La tinerii cu pantaloni largi care patinau cu un foarte elegant pas adaugat. La copiii care dadeau ture veseli. Eu, la fel ca acum 17 ani, cu patine albastre nefolositoare, incercand sa caut un punct de sprijin, ca sa rastorn univerul. Ei, nu chiar. Ca sa fac si eu doi pasi ca omul la patinoar. Nu am stat decat o ora, dar a fost o noua experienta de neuitat. Sa mai las sa treaca inca 17 ani pana la urmatoarea tura?