Primii pasi la patinoar

Patinajul este un sport care demonstreaza ca marii sportivi sunt foarte buni artisti. Curgerea gratioasa pe gheata, modul in care, aparent fara niciun fel de efort, ca si cum ai apasa pe un buton, patinatorul se ridica deasupra ghetii si se invarte in aer o data, de doua ori, de trei ori, de patru ori, sfidand legile gravitatiei, toate acestea duc patinajul de mare performanta la nivelul de arta. Fascinatia de a vedea un concurs liber ales la un campionat mondial, de exemplu, nu ramane fara urmari. Asa ca, ce iti ramane de facut decat sa te urci pe patine, convins ca nu are ce sa fie atat de greu. De fapt, pentru a fi cat se poate de riguroasa, trebuie sa amintesc ca...

...primii pasi pe patine au fost cand aveam vreo 6 ani...

... si coboram cu mare greutate cele doua etaje. Ajungeam afara, incercam sa ma mentin in picioare, pe zapada din fata blocului. Aveam mare noroc daca exista si un ghetus facut de copii, unde chiar sa incerc sa alunec. Evident ca, dupa ce mi se infundau patinele in zapada, luam cateva trante pe ghetus si mai dadeam si de pamant uneori, ma taram din nou pe scari la etajul 2 si gata cu patinatul. Povestea pe care vi-o supun atentiei se desfasura acum vreo 15 ani, cand subsemnata era deja o adolescenta cu pretentii de sportiva si de artista. Si se mai dovedea si un om de cuvant. Asa ca, atunci cand doi prieteni cu care ma avantasem cu o saptamana in urma in Postavaru la schi, mi-au spus ca vor revansa la patinoar, n-am avut cum sa ii refuz. Noblesse oblige. E drept ca eu nu mai patinasem de ani buni si ca habar n-aveam daca nu cumva va fi ca prima data. N-a fost ca prima data. A fost cu mult mai rau.

Am ajuns la patinoarul de sub Tampa.

Am inchiriat o pereche de patine albe, foarte elegante. Am vazut lumea care se plimba agale, in sensul acelor ceasornicului, pe patinoar. Unii mai cadeau, altii mergeau cu spatele. Nu era chiar ca la televizor la campionatele mondiale, n-am vazut nici un triplu axel, nici macar unul dublu. Dar parea lejer și amuzant. M-am echipat, mi-am dat haina jos si am ramas in pulover. Nu imi convenea ca nu am un costum atractiv a la Surya Bonaly, dar am zis ca voi compensa prin executie. Ma indrept spre usita care imi asigura accesul pe gheata. Gata. Pornesc. Cei doi prieteni ai mei imi spun ca nu e greu, imi zambesc, apoi se pierd intr-o secunda in multime. Hmm.

Oare e tarziu sa incerc sa imi fac o cariera in patinaj?

Ups. Gheata asta chiar aluneca. Tare. Si cele doua picioare ale mele nu vor sa stea impreuna. Si nici drepte. Am cazut. Chiar la intrarea pe patinoar. Oamenii care vin, ma ocolesc cu gratie. Strang din dinti si ma ridic. Un adevarat karate-ka (dar asta e deja o alta poveste) nu se da niciodata batut. Bun. Nu are ce sa fie asa de greu. Reusesc sa ma ridic si sa ma pozitionez pe ambele picioare. Duc piciorul drept in fata. Nu alunec propriu zis, mai degraba il tarasc. E un fel de a zgaria gheata. Apoi pe dreptul. E un progres. Unul din prietenii mei e din nou langa mine. Ii fac semn ca totul e ok, asa ca pleaca mai departe. Repet miscarea cu tarsaitul patinei pe gheata. Merg asa vreo 5 metri. Doamne, sunt franta. Ma sprijin delicat de mantinela. Bine ca m-am departat vreo 7-8 metri de locul pe unde am intrat pe gheata. Dar inca nu am facut nici un sfert de tura. Ma dor ingrozitor picioarele. Cred ca am strans prea tare sireturile de la patine. Ma decid sa fac o tura si apoi sa le mai leg o data ceva mai lejer. Mai fac cativa pasi. Ce tura, fratele meu?

Asta e un sport mai dur decat gheata pe care o calc...

... sau de care ma izbesc (desigur ca am mai luat o tranta, asa, de control). Ma opresc si imi desfac sireturile. Ma fac ca nu il bag in seama pe prietenul meu, care merge acum cu spatele. Auzi? Cu spatele. Bine, eu nu am mers prea bine cu fata ca nu aveam legate sireturile corespunzator. Acum le-am legat bine. Sa vezi ce patinez. Mai fac doi pasi. Si inca o tranta. Nu am nici cea mai mica treaba cu sportul asta. Plus ca am transpirat, mi-am rupt o manusa, picioarele pur si simplu ma omoara, ma dor de-mi vine sa plang, patinele mi se balangane in picioare (probabil ca le-am legat prea larg). Ma tin de mantinela de-a binelea, adica sunt agatata cu ambele maini de ea. Si am facut trei sferturi dintr-o tura. Da, trei sferturi. Si numai eu stiu cum. Oare am voie sa merg desculta pe patinoar pana in vestiar? Nu de alta, dar nu sunt neam balerina gratioasa, care sfideaza legile gravitatiei, sunt un casalot transpirat, incapabil de a sta drept, cu picioarele chinuite la culme intr-o gheata ostila, cocotata deasupra unei chestii de metal, pe care ma balangan patetic.
Adio, marea patinatoare Blondi. Dupa cum se spune, m-am nascut talent si voi muri speranta in acest sport. Asa ca, de 15 ani, ma uit la patinele atarnate in cui. Cu satisfactie.